admin/ January 5, 2020/ blog/ 0 comments

De regulă, tratamentul pentru cancer presupune operația, urmată apoi de ședințe chinuitoare de chimioterapie. Cu toate acestea, prea puțini știu că există și antitumorale naturale, cu efecte extraordinare, care vă pot deveni aliați de nădejde în lupta cu această afecțiune.

Oamenii se conving din ce în ce mai mult că întoarcerea către natură este calea către o stare de bine a organismului.

În măreția sa, natura ne oferă exact ceea ce organismul nostru are nevoie pentru a se vindeca singur cu ajutorul acestor antitumorale naturale, dar în vremurile actuale este destul de dificil să poți face față cu brio provocărilor: stresul, stilul de viață total nesănătos, poluarea, consumul de alimente care au fost tratate cu ingrediente chimice, și altele asemănătoare sunt doar câțiva dintre dușmanii unei bune funcționări a organismului.

Nici nu este de mirare că, în ultima vreme, se observă o creștere alarmantă a numărului de cazuri de cancer, multe dintre ele descoperite, din păcate, mult prea târziu.

Specialiștii în medicină naturopată sunt de părere că Extracte esențiale este un puternic antitumoral natural, fiind excelent în susținerea sistemului imunitar, la care se adaugă și stimularea capacității de reducere a stresului oxidativ.

Un antitumoral natural, cu efecte benefice pentru întreg organismul

Extracte Esențiale este nu numai un bun antitumoral natural, ci grație conținutului său complex și concentrat oferă un adevărat ”impuls” organismului, care începe imediat să lupte și astfel, și alte afecțiuni sunt ținute deoparte.

Așadar, Extracte Esențiale are bune efecte antioxidante, reduce riscul de apariție a proceselor degenerative, dar și preîntâmpină formarea și proliferarea celulelor tumorale, având efect și asupra modificărilor cromozomiale (mutageneza).

Dacă știi că ai probleme cu sistemul digestiv, atunci tot Extracte naturale îți vine în ajutor, deoarece are efect hepatoprotector și s-a observat că îmbunătățește semnificativ secreția, digestia și absorbția substanțelor nutritive.

Potrivit producătorilor, este un excelent adjuvant în cazul bolilor cronice și de consumpție; reglează funcția sistemului circulator și cardiovascular, reduce riscul de formare a plăcilor de ateroscleroză, împiedică formarea trombusurilor, mărește elasticitatea capilarelor; scade nivelul LDL colesterolului și a trigliceridelor serice; potențează funcția sistemului imunitar, crește imunitatea celulară și umorală; are efecte antihistaminice, antialergice; adjuvant în cazul afecțiunilor cutanate (acnee, vitiligo, psoriasis); împiedică apariția complicațiilor pe termen lung ale diabetului zaharat și contribuie la menținerea sănătății ochilor.

Efecte antioxidante puternice

Acest antitumoral natural conține cantitățile optime pentru ca, la administrarea lui corectă, organismul să beneficieze de unele dintre cele mai puternice efecte antioxidante cunoscute în prezent.

Natura este cea care îți oferă, cu generozitate, extrem de multe opţiuni alimentare pline de antioxidanţi, respectiv fructe și legume, iar cercetările științifice din ultima vreme s-au îndreptat către acest aspect și astfel s-a reușit obținerea unor suplimente, cum este și Extracte Esențiale, un antitumoral natural, pe care dacă alegi să-l consumi vei avea parte de cele mai bune proprietăți ale ingredientelor care intră în compoziția acestuia, cum ar fi fructele de Acai, Mangostan, Noni de Hawaii, Rodie.

De asemenea, Extracte Esențiale mai conține Resveratrol, pulbere din fructe de Zmeur, extract din fructe de Cirese-negre, pulbere din fructe de Afin, extract din fructe de Soc, extract  din seminte de struguri.

Nu are efecte adverse, nu conține zahăr – de aceea poate fi consumat cu încredere și de diabetici, nu conține amidon, conservanți, arome sau coloranți și, în plus, nu conține compuși cu efect alergenic.

Fructele de Acai, sursă excelentă de antioxidanți– antitumorale naturale

Fructele de Acai conținute de Extracte Esențiale sunt un aliat de nădejde atunci când vine vorba despre  eliminarea radicalilor liberi din celule oferind organismului acele vitamine și minerale de care are nevoie pentru a funcționa la capacitate maximă cu ajutorul acestor antitumorale naturale

Fibre alimentare, proteine și aminoacizi, acizii grași Omega 3, 6 și, vitaminele B1, B2, B3, vitamina C, vitamina E, A, calciu, potasiu, fier, etc. sunt doar câteva dintre substanțele benefice conținute de fructele de Acai și care au efecte excelente atunci când vine vorba de a mai scăpa de câteva kilograme în plus, de a regla colesterolul, de a crește nivelul de energie, îmbunătățirea funcționarii sistemului digestiv, iar problemele cu vederea vor fi mult diminuate.  

Fructele de Goji, folosite în medicina chineză

Medicina chineză se bazează foarte mult pe resursele naturii, iar fructele de Goji sunt nelipsite atunci când vine vorba despre tratarea multor afecțiuni.

Printre efectele lor se numără și faptul că ajută la întărirea sistemului imunitar, îmbătrânirea este mult mai lentă, protejează ficatul, stimulează activitatea sexuală, iar circulația sângelui este mult îmbunătățită.

Noni, energizant și regenerant

Fructul de Noni este bine cunoscut de specialiști, iar printre efectele sale se numără și faptul că este un bun energizant și regenerant.  

Grație acestor proprietăți și nu numai a fost imediat introdus în componența produsului Extracte Esențiale, un antitumoral natural extrem de eficient.

Mangostan, regina fructelor

Folosit de mult timp în medicina asiatică, beneficiile sale au început să fie de curând apreciate și de oamenii de știință.

 Aceștia l-au studiat și au ajuns la concluzia că este un bun antiinflamator, are proprietăți antioxidante și antidegenerative superioare.

Are de asemenea  proprietati antihistaminice si anti-inflamatoare.

Rodia, bună pentru inimă și cancer

Problemele cardiace sunt mult diminuate dacă se consumă cu regularitate suc de rodie, unul dintre ingredientele care intră în compoziția Extracte Esențiale.

De asemenea, au fost realizate studii care au demonstrat că sucul de rodie poate fi folosit cu succes în tratarea cancerului de prostate.

Resveratrolul, cel mai puternic antioxidant

Resveratrolul este cunoscut, la ora actuală, ca fiind cel mai bun remediu natural atunci când vine vorba de distrugerea celulelor tumorale.

Mai mult, acesta blochează formarea de vase de sânge în jurul tumorii, dar şi metastazarea celulelor maligne, iar materialul genetic nuclear este bine protejat împotriva mutațiilor.

Printre alte beneficii ale acestuia se numără și faptul că reduce semnificativ nivelul sangvin al colesterolului total şi al trigliceridelor, este un bun vasodilatator arterial și se opune expansiunii fibroase a cicatricei post-infarct miocardic.

Extracte Esențiale, un antitumoral natural alături de tine!

În condițiile în care, deși medicina tradițională a ajuns la performanțe uriașe, dar este tot mai greu să lupți cu afecțiunile care par că te copleșesc, Extracte Esențiale este acel antitumoral natural de care organismul tau are nevoie pentru a funcționa așa cum trebuie!

Oferă-i cele mai bune ingrediente pentru a avea parte de o viață sănătoasă și pentru a te bucura cât mai mult de cei dragi, fără a le deveni o povară!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*