Alcalinitatea este un factor de susținere al sănătății celulare
Alcalinitatea este unul dintre elementele importante ale mediului celular. Gradul de sănătate al fiecărei celule din corp este rezultatul mediului în care trăieşte. Organismul uman este un sistem complex şi dinamic, aflat într-o continuă schimbare, regenerare şi reînnoire a propriilor celule. Factorii care influențează pozitiv aceste transformări, sunt de natură biochimică, biofizică şi bioinformaţională.
Factorii biochimici sunt:
1. Alcalinitatea meniurilor
2. Puritatea, alcalinitatea şi structurarea apei
3. Ionizarea aerului
Factorii biofizici sunt:
1. Potenţialul de membrană al celulei
2. Vitalitatea meridianelor energetice
3. Puritatea centrilor de forţă
Factorii bioinformaţionali sunt:
1. Atitudinea de învingător
2. Convingerile corecte
3. Activarea credinţelor de Omnipotenţă
Alcalinitatea meniurilor și proteinele
Ph-ul la care celulele corpului au o activitate optimă este alcalin, şi anume între 7,35 si 7,45.
Părerea specialiştilor în nutriţie este aceea că nu există boli, ci doar ph acid. Prin urmare, alcalinizarea organismului, poate să reversibilizeze îmbolnăvirile şi apoi să păstreze starea echilibru şi sănătate optimă.
Recunoscut şi în prezent ca părintele medicinei, Hipocrate, recomandă ca “Alimentele să vă fie medicamente şi medicamentele să vă fie alimente.” Pentru a-și îndeplini acest rol, alimentele trebuie să fie cat mai simplu de asimilat, adică să aibă o entropie minimă.
Entropie înseamnă gradul de dezordine al unui sistem. Cu cât entropia este mai mică, cu atât și dezordinea este mai mică, prin urmare ordinea va fi mai apropiata de ideal și perfect.
Cu cât un aliment este mai aproape de starea lui naturală, cu atât entropia acestuia va fi mai mică, respectiv nulă. Astfel, entropia indusă consumatorului si celulelor organismului va fi deasemenea mică sau nulă, iar capacitatea de “perpetuum mobile” a organismului de a se regenera și reînnoi se poate desfășura în ordine.
Aceasta se poate întâmpla dacă structura alimentelor rămâne naturală sau cât mai apropiată de cea naturală. Atât de apropiată, încât să nu treacă peste capacitatea ficatului, rinichilor și în general a sistemelor tampon de a neutraliza și elimina rezidurile.
Pentru ca mecanismele fiziologice de digestie și metabolism să nu fie suprasolitate, cel putin 80% din dieta zilnică se impune a fi alcalină. În timp ce dieta și activitățile acide zilnice (deshidratarea, suprasolicitarea, sedentarismul, expunerea la zgomot, privarea de somn, tensiunile emoționale și resentimentele) să tindă spre zero.
Câteva exemple de alimente puternic alcaline sunt: merele, caisele, avocado, bananele coapte, pepenele galben, coacăzele, curmalele, smochinele, strugurii, nectarinele, piersicile, perele, ananasul, stafidele, fasolea (verde, boabe), sfecla, broccoli, morcovii, gulia, ceapa, varza, ridichile, țelina, conopida, porumbul, castravetele, mărarul, ștevia, măcrișul, vinetele, andivele, usturoiul, hreanul, napul, prazul, salata, ciupercile, pătrunjelul, păstârnacul, cartofii albi, dovleacul, dovleceii, ridichiile, spanacul, migdalele, castanele, hrișca, meiul, mierea, ceaiul de plante, galbenușul de ou, ghimbirul, uleiul nerafinat de măsline, polenul, algele, vinul organic.
Pe de altă parte, dintre toți factorii care modifică ph-ul sângelui, prin scăderea lui, ceea ce conduce la acidifierea celulelor, proteinele ocupă un loc primordial. Proteinele, de fapt aminoacizii din care sunt formate, reprezintă materialul de construcție a celulelor corpului. Există și situații când substanţele energetice sau glucidele au rol plastic (de construcţie), precum şi când aminoacizii sunt folosiţi ca sursă de energie. În mod convențional, deși nu sunt sursă primară de energie, se consideră ca aportul energetic al aminoacizilor este de aproximativ 4 kilocalorii pe gram. În realitate aceste cifre sunt doar aproximări pentru că asimilarea nutrienţilor depinde atât de diferitele asocieri ale alimentelor din meniuri, cât și de modul în care aceștia sunt folosiți în diversele căi metabolice, şi care determină producerea unor cantităţi variabile de energie. Proteinele sunt cele mai complicate componente ale alimentelor, şi astfel, asimilarea şi utilizarea lor solicită în exces organismul.
Dacă cel mai uşor de descompus este fructul, cel mai greu de descompus în elementele pe care corpul să le poată folosi, este alimentul bogat în proteine.
Când consumăm alimente care conţin proteine, energia cheltuită pentru digestie este mai mare decât pentru oricare alt aliment. Cu cât mancăm mai multe proteine, cu atât consumăm mai multă energie pentru descompunerea lor.
De fapt, noi nu avem nevoie de multe proteine, pentru că organismul poate recicla până la 70% din deşeurile proteice proprii. Astfel, pierdem doar 23 de grame de proteine pe zi (prin fecale, urină, păr, piele moartă şi transpiraţie). Pentru a completa aceasta cantitate pierdută, ar trebui să consumam 750 g de proteine pe lună, cantitate consumată uneori în decursul unei singure zi. Consumând mai mult decât avem nevoie, corpul nostru îşi suprasolicită mecanismele de eliminare a surplusului. Ceea ce nu se reuşeşte, nici prin acest efort, total nefavorabil energiei și vitalității organismului, va fi depozitat în corp, ca reziduu toxic. Astfel apar primele condiții de dezechilibru și defect în funcționarea celulei.
Sunt cunoscuţi până în prezent 23 de aminoacizi. Dintre aceștia, animalele şi omul nu au puterea să sintetizeze un numar de 8 aminoacizi, denumiti aminoacizi esenţiali. Plantele însă îi pot sintetiza din aer, apă, pământ şi tocmai de aceea animalele şi omul depind de proteinele din plante.
Provenind din alimentele digerate şi din reciclarea reziduurilor proteice, în corpul nostru se găsesc în permanenţă aminoacizi, circulând prin sânge şi sistemul limfatic. Când un țesut are nevoie de aminoacizi, ştie exact de unde să se aprovizioneze, fără să dezechilibreze balanța metabolică a organismului.
Consumul regulat al legumelor: ardeiul gras, conopida, castraveţii, ciupercile, ceapa, dovleceii, fasolea, lintea, morcovii, mazărea verde şi uscată, năutul, păstărnacul, pătrunjelul, prazul, ridichile, soia, salata, sfecla roşie, spanacul, sparanghelul, usturoiul, vinetele, varza albă şi roşie, al nucilor, seminţelor, polenului şi fructelor: afinele, coacăzele, piersicile, caisele, capșunile, cireșele, vișinele, merele, perele, gutuile, prunele, smochinele, curmalele, stafidele, zmeura, fragii, murele, portocalele, lămâile, mandarinele, grapefruit-ul, mango, avocado, bananele, etc., asigură necesarul acestor aminoacizi, exact ca şi în cazul altor mamifere care nu consumă carne (sau o consumă ocazional) şi totuşi se dezvoltă fără deficienţe proteice.
Chiar dacă procentul de aminoacizi conţinut în aceste alimente este mic, structura biochimică permite o asimilare foarte uşoară, fără efecte secundare, și care completează pe deplin nevoia de elemente “de construcție” a corpului. Dacă comparăm procentul de 5% de proteine conținut în laptele de mamă, care asigură creșterea cu 250-1000 g / lună a noului născut, ne este poate mai ușor să acceptăm că la ritmul nostru de menținere a greutății, care nu presupune creștere, ci doar înlocuirea țesuturilor și celulelor, NU avem nevoie nici măcar de acest procent.
Carnea, deşi conţine toţi aminoacizii esentiali, si un procent de 25% proteine în stare crudă, îi oferă organismului doar 9% (de aprope 3 ori mai puțin) în stare culinară, precum și “la pachet” cu o mare bogăţie de acizi (uric, fosforic etc), și grăsimi nesănătoase, care cresc gradul de inflamație noninfecțioasă a celulelor. În plus, asimilarea și biodisponibilitatea aminoacizilor din conţinutul cărnii este limitată, datorită stereochimiei moleculei de proteină animală.
De asemenea, adrenalina eliberată de animal în timpul sacrificiului, antibioticele şi hormonii cu care a fost tratat pentru creştere animalul, sunt transferaţi în corpul consumatorului.
În plus, în preparatele comerciale, se mai adaugă aditivii: glutamatul de sodiu, E 330, acidul carminic, nitroprusiatul de sodiu, etc, precum şi continutul mare de amidon pe care producătorul comercial îi adaugă în diferitele preparate de carne, care cresc și mai mult efectele dăunătoare asupra metabolismului, sistemului endocrin şi imun.
Carnea roşie şi mezelurile sunt în topul alimentelor greu de digerat şi asimilat. Deșeurile lăsate în organism, datorate imposibilității de metabolizare (transformare în energie) a acestora, sunt cauza acidifierii ph-ul sanguin și alături de starea proinflamatorie indusă, determină blocarea sistemelor de auto-regenerare și reînnoire firești ale celulelor corpului.
Alcalinitatea poate fi echilibrată cu ajutorul remediilor naturale
O nutriție alcalină poate fi benefică pe termen lung, poate preveni degenerescența celulară și instalarea cancerului, dar atunci când acesta s-a instalat, este benefic orice aport natural care poate contribui la echilibrarea alcalinității. Oncoforte este unul dintre acele suplimente alimentare naturale care, prin compoziția sa poate contribui semnificativ la alcalinitatea mediului celular. Nu mai puțin de 26 de ingrediente active naturale își aduc aportul în acest scop, dar și la multe alte beneficii.
Dr. Larisa Dumbravă
