Nu lăsa cancerul la stomac să te învingă!

Cancerul la stomac este, din păcate, de multe ori depistat atunci când este prea târziu. De aceea, medicii specialiști sunt de părere că nu trebuie să ignori bolile la stomac, pentru că netrate corespunzător, acestea pot evolua galopant și favoriza apariția tumorilor maligne. De aceea, pentru a-ți veni în ajutor, avem pentru tine multe informații despre aceste afecțiuni, cancerul la stomac, și ce poți face pentru a-l preveni și chiar trata.

Gastrită

Este una dintre cele mai întâlnite afecțiuni stomacale, și se manifestă de regulă prin dureri ușoare de stomac, imediat după masă sau când trecem prin situații stresante.

Ulcer

Durerea de stomac este mult mai puternică în cazul ulcerului, iar cei care suferă de această boală o caracterizează ca fiind un fel de arsură. Netrat corespunzător, ulcerul gastric favorizează cancerul la stomac. De aceea, dacă suferi de simptome neplăcute precum vărsături cu sânge, scădere în greutate nejustificată sau modificări ale apetitului, prezintă-te imediat la doctor.

Calculi biliari

O durere ”ca un cuțit”, care pornește din capul pieptului și care ajunge până sub coaste, în partea dreaptă, poate fi un semn prin care organismul tău te anunță că poți avea calculi biliari. Fă o vizită medicului specialist pentru a confirma sau infirma diagnosticul, și a primi tratamentul potrivit.

Reflux gastroesofagian

Această afecțiune se caracterizează prin dureri sau arsuri sub stern, care se resimt mai puternic după ce ai luat masa sau stai în poziția culcat. Este important ca această boală să fie tratată, deoarece poate evolua în esofagită de reflux.

Cancerul la stomac

Cancerul la stomac este o ”boală perfidă”, pentru că adesea este diagnosticat mult prea târziu. În cazul lui se resimte o durere de stomac, la început nu prea intensă dar persistentă. Cu timpul durerea devine din ce în ce mai puternică, poate ceda la calmante, pentru ca apoi să revină.

Darul naturii pentru tine

Chiar dacă, în cazul tău sau al cuiva drag ție, cancerul la stomac și-a făcut simțită prezența, nu trebuie să îți pierzi speranța și să renunți la luptă imediat. Natura este cea care îți vine și de această dată în ajutor, dar există o mică problemă: este imposibil ca un om să poată consuma toate remediile naturale pentru cancer, în dozajul corect, deoarece nu are acces la toate acestea și în plus, costă destul de mult.

La această concluzie au ajuns mai mulți specialiști, care au colaborat și au creat Oncoforte, un produs 100% natural, care a fost creat în Statele Unite, dar la formula căruia au contribuit și medici români, și care, potrivit celor care au făcut acest lucru posibil, este un tratament natural pentru cancer care chiar are efect. Acum îl poți găsi chiar aici, la un preț special.

Un sprijin de nădejde

Oncoforte a fost descris de specialiștii care au contribuit la crearea lui ca un remediu natural împotriva cancerului care luptă alături de tine, pe mai multe planuri, și chiar nu este vorba de nicio exagerare. Cu ajutorul acestuia, tu ai parte de un sprijin de nădejde, care poate face diferența. Pentru a demonstra efectele Oncoforte au fost realizate mai multe cercetări științifice, iar în urma acestora s-a ajuns la concluzia că acest remediu natural pentru cancer conține cantitățile optime de substanțe de care organismul are nevoie pentru a face față cu brio provocărilor acestei afecțiuni.

Efecte excelente

Potrivit specialiștilor care au colaborat la crearea lui, Oncoforte contribuie la reducerea proliferării celulelor tumorale, reglează activitatea sistemului imunitar afectat de chimioterapie, reduce semnificativ procesele de oxidare celulară (stres oxidativ), reglează circulația sangvină și nu numai. 26 de componenți activi și 5 ingrediente inactive intră în compoziția sa, ceea ce îl face un tratament natural împotriva tumorilor maligne, printre care se află și cancerul la stomac. De asemenea, nu are efecte adverse.

Un stil de viață sănătos contează enorm

Cancerul la stomac poate fi învins! Folosește-te de Oncoforte, pe care îl poți administra în paralel cu tratamentul clasic, dar nu uita nici de faptul că un stil de viață sănătos îți oferă mai multe șanse de reușită. Poți reuși anihilarea radicalilor liberi care sunt responsabili de afectarea celulelor și transformarea lor în celule tumorale. Pentru că Oncoforte este o sursă excelentă de flavonoizi, polifenoli și antioxidanți vegetali, are drept efect diminuarea semnificativă a acțiunii nocive a radicalilor liberi, și astfel previne apariția proceselor degenerative.

Un organism mai rezistent

Alte efecte pozitive ale acestui remediu natural cancer se referă la îmbunătățirea semnificativă a activității sistemului imunitar, creșterea oxigenării celulare, reglarea fluxului sanguin, inflamația celulară și durerile sunt reduse, starea generală este mult mai bună, organismul mai rezistent, metabolismul energetic cellular are parte de o reglare, la îmbătrânirea celulară este mult încetinită.

Compoziția Oncoforte

A fost nevoie de ani de studiu, dar până la urmă oamenii de știință care au colaborat la crearea Oncoforte, sunt convinși că au găsit componența perfectă, în cantitățile optime, necesare organismul pentru a lupta cu cancerul.

Este vorba despre:

• Un amestec brevetat de biomasă de miceliu din cele mai eficiente ciuperci terapeutice – shiitake, maitake și reishi;

• Un amestec brevetat din extracte de plante – Rheum palmatum – rădăcină, Arctium lappa – rădăcină, Rumex acetosella – frunză și Ulmus fulva – coajă internă;

• Vitamine – vitamina E, D-alfa tocoferol succinat, Vitamina C, Acid ascorbic;

• Pulberi și extracte din plante cu acțiuni antitumorale cunoscute

• Graviola – extract din frunză,

• Turmeric – rizomi,

• Măslin -extract din frunză,

• Gheara mâței – extract din coajă,

• Astragalus – pulbere din rădăcină,

• Orz verde – pulbere din părți aeriene,

• Ceai verde – extract din frunză,

• Pin roșu chinezesc – extract din coajă,

• Rodie – extract din fruct,

• Zmeură – pulbere din fruct,

• Sâmburi de struguri – extract standardizat,

• Ginseng, rădăcină – pulbere și

• Usturoi, bulb – pulbere.

• La acestea se adaugă extracte standarizate speciale:

• licopen,

• quercitina,

• betaglucan pulbere și

• Fiber Aid Arabinogalactan, Larix laricina, zadă – extract.

Specialiștii sunt de părere că, pentru un efect optim, trebuie să se administreze două capsule, de două ori pe zi, de preferat cu jumătate de oră înaintea meselor principale. Discută cu medicul tău oncolog dacă este nevoie ca doza ta să fie modificată, astfel încât tu să ai parte de cel mai bun tratament.

Nu renunța! Luptă!

Chiar dacă, de multe ori, cancerul la stomac este mai greu de învins, asta nu înseamnă că acesta poate fi și cazul tău. Nu renunța, luptă cu toate armele: credință, Oncoforte, optimism, stil de viață sănătos. În acest fel, este posibil ca și tu să te numeri printre cei care au învins această teribilă maladie!

About the Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may also like these